Dup-aceaia (licența poetica), copilul se transformă in drăcușor

Si asta se întâmplă în “adevărație”

Un nou Ginghis han la orizont

 Carla: Eric, de cine îți place mai mult dintre prietenele mele: de Alexia sau de Adela?

Eric: Pe toate.

Motocicleta

Ma joc cu Eric cu o motocicletă de jucarie și ii spun:

Eu: Eric, uite, dacă motocicleta accelerează foarte tare, poate  sa meargă pe o roata, uite așa!

Eric: În adevărație?

Eu: Cum adică?

Eric: Adică…

Eu: Vrei sa spui “in realitate”?

Eric: Da :-)

Și totuși…sună mult mai bine “adevărație”…ar fi putut fi un pașoptist de soi Eric dacă s-ar fi născut acum un secol

Fig. 1 - Adevărație

Un Picasso in devenire

 Vine Eric la mine: Tati, tu ești ăsta!

Dupa ce a trecut spaima, eu zic ca Eric are potențial, chiar aduce cu mine…

Un dulciur, doua dulciuri, traiasca dulciurile

 Eric, mâncând dintr-un Oreo: Mami, ciocolata este dulciur?

Cel mai drăguț fotbalist

Victor joaca fotbal cu Eric in casa.

La un moment dat, Victor se preface ca a fost faultat și se arunca pe jos, tavalindu-se. Eu ii spun lui Eric, luând o doza de cola goală si turtită de pe masa: îți dau Cartonaș roșu!!!

Eric, cu un calm desăvârșit și un zâmbet angelic, vine, ia doza și zice: Mulțumesc!!!

Asta da, fair-play…

Eric învață engleza

 Ana: Eric, de ce ești hater?

Eric: Hater înseamnă copac.

In parc, la plimbare

Eric: Mami, de ce are cățelul ăla un ghiveci pe față?

Mami: Eric, e o botniță :-)

Eric: Am un pupac!

Victor a avut ca tema la romană sa facă o povestire fantastica. A stat 3 ore intr-o noapte. Și a ieșit asta.

Piratul cu rău de mare

de Muller Victor

Un simplu val mai puternic m-a trezit la realitate. Cred ca am ațipit. Este târziu, cam 11:45. Cred ca băieții dorm de mult, iar eu sunt singurul nebun treaz la ora asta, dar nici nu am de gând sa ma culc pana nu termin scrisoarea pentru iubita mea. Încă de cinci ani de la decesul ei tot arunc cu scrisori în mare, cum ziceam, ca ultimul nebun. Mi-au și zis ai mei pirați faptul acesta, ca am înnebunit. As putea sa fiu de acord cu ei, dar ei nu au trecut prin ce-am trecut eu. Nu vor înțelege niciodată cum este sa pierzi singura chestie care te mai tine in viata. Elena mea nu era ca orice fata, ea mă completa, iar fără ea sunt un nimic. Am ajuns sa îmi petrec viața pe o corabie în mijlocul pustietății, înconjurat de oameni fără viitor și care nu pot pune doua lucruri cap la cap. Doar rău îmi este de când am devenit pirat, dar rămân optimist că într-o zi o voi întâlni pe Elena. Pe vremea când încă era în viața, obișnuia sa îmi spună ca după ce va muri va deveni sirenă. Mie mi se părea amuzant, auzi la ea “sirenă”. Până în ziua de azi regret că glumeam pe baza visurilor ei, acesta pana-n ziua de azi este motivul pentru care încă sunt pe marea asta. Datorită Elenei am început sa cred în miracole. Ce mai contează? Să-mi termin și eu scrisoarea și să mă culc odată.

Uite cum se face 4:30 dimineața și eu de abia ce am terminat scrisoarea. Cum trece timpul când te dedici 100% în ceva. Cred ca o sa fiu rupt de oboseala ziua aceasta. Cum ies eu afara să arunc scrisoarea văd ceva în zare. Pare să fie un delfin, dar nu văd clar. Elenei îi plăceau mult delfinii și avea o conexiune impresionantă cu ei. Îmi și aduc aminte cum eram doar noi doi pe o bărcuță de lemn, de abia ce ne cunoscusem, stăteam pe mare ore-n șir, iar într-o zi s-a apropiat ușor un delfin, părea a fi pui, iar ea îl vrăjise pe micul animal precum obișnuia să mă vrăjească și pe mine cu glasul ei dulce. Cât timp ea mângâia delfinul mi-a spus ceva ce nu voi uita niciodată: ”Să știi că și eu voi ajunge sa înot liberă și fără griji în apele mării acesteia. După moarte îmi spunea mama ca voi deveni o sirena și că îmi voi petrece tot restul vieții mele cu adevărat fericită”, iar eu puteam să stau și să o ascult cu zilele.

Arunc repede scrisoarea în mare și mă reped în camera mea să îmi aduc binoclul. Când trag un ochi în larg să văd ce este, văd o codiță ca de pește. Este prea mare să fie de delfin, dar și prea mică să fie de balenă. Așa că continui să mă uit. Îmi bate inima cum nu mi-a mai bătut niciodată. Poate fi o sirenă adevărata? Și dacă este poate fi Elena? Întrebări ca acestea încep să-mi pun. Mă uit de câteva minute bune prin acel binoclu, iar speranța începe ușor-ușor să se piardă. Uite cum revine nebunia în mine. Poate ar trebui să mă-ntorc la somn ca într-o zi obișnuită de pirat, nimeni nu poate fi obosit. Ce păcat! Am sa încerc sa trec peste.

Cum mă îndrept eu spre camera mea, văd cu colțul ochiului peștele acela din depărtare. Înota cu mare grabă spre corabie, de parcă nu dorea sa fie văzut așa că mă prefac că nu am văzut nimic. Această arătare fură repede scrisoarea pentru Elena. Să fie oare…? Mă uit mai atent și observ o forma umană cu coada de pește. Este o sirenă adevărata! Cum este posibil? Cu multă speranță încep sa strig cat de tare pot:

-Elena! Elena! Elena, tu ești?

Cum mă vede acestă sirenă se scufundă în apă ca eu să nu o mai pot vedea. Îmi scot repede binoclul și încep să mă uit din nou să încerc să o zăresc.

Minute bune trec, eu nu văd nimic, iar când sunt aproape să îmi pierd din nou răbdarea apare din larg o altă corabie. Era a piraților Francezi. Ei aveau o navă cu mult superioară noastră așa ca fug repede la echipajul meu sa îi trezesc.

-Trezirea! Acum va treziți! Sunt Francezii! strig eu cu toată puterea.

Când mă întorc pe punte realizez ca este prea târziu. Ei aveau deja tunurile țintite înspre noi și nu aveam ce să facem. Eu mi-am acceptat soarta de mult. Tunurile franceze încep sa tragă, iar încet-încet barca se scufundă, eu odată cu ea. Poate ăsta este singurul mod prin care o pot revedea pe Elena, poate în rai, poate în iad, chiar nu contează atâta timp cât o pot vedea o ultimă dată.

Așa mă găsesc eu la fundul marii cu nimic decât gândul meu nebun. Într-un fel, sunt recunoscător lui Dumnezeu ca măcar am cunoscut-o pe ea, pe femeia perfectă. Și mă mir că am ajuns sa fiu pe cale de moarte și să nu simt vreun regret. Poate așa trebuie sa se încheie o viață adevărată, cu urcușuri și coborâșuri și poate că nu aș putea sa fiu atât de împăcat cu faptul că mi s-a terminat povestea fără ea.

Și cum gândeam eu în capul meu nu am putut simți mâinile gentile ale unei femei care mă apucase strâns în brațe. Ultimul lucru pe care-l simt este o voce dulce la urechea mea:

-Ți-am primit scrisorile...

                                                                                             

 

Eric super-erou

Eric se afla in perioada din viața in care ii place Spiderman.

Azi-dimineața, vine lângă mine pe canapea și îmi spune, foarte relaxat:

“Tati, uite, stau și eu lângă tine ca sa fii in siguranța…”

Mulțumesc, Eric, e minunat sa îl ai pe Spidey bodyguard!

 

Eric, după o mică ciondăneală cu Diana, îi întinde braţele și îi spune, pe un ton relaxat:

 

"Hai să ne iubim ca să nu mai fim nervoși".

Şi uite așa se dezvoltă următorul Dalai Lama...

Eric poseda un simt ascutit al proprietatii

Eric, dandu-se in leagan: "Leaganul meu e al meu si se cheama leaganul meu"

Se intrevede la orizont un virtuoz al truismelor...

 

Cine știe ce sunt stelele?

 Ieșim in curte noaptea sa vedem stelele. Eu eram pregătit (credeam eu) sa le țin copiilor o lecție de astronomie, sa le explic cum stelele sunt de fapt niște sori foarte îndepărtați. Stam puțin, admiram universul, după care ii întreb: Copii, voi știți ce sunt stelele? Pauza, cu excepția lui Eric: Da, știu eu (foarte serios). Opa. Ia zii, Eric, ce sunt stelele? El, și mai serios: AVIOANE.

Cool. Am îmbătrânit degeaba.

:-))))

Dictionar Eric

Te iubesc = te iububu

Brum brum = mașina, motocicleta, avion, după caz

Coco = găina

Cucu = Victor sau Taiucu

Papuc = capac

Na = Carla

Niau = pisica

Lala = Leagăn

Opa = sus

Titi = tzatza

Te pupu = te pup

Go = minge

Gogo = te rog

Dus = *tuv* 

Iris!!!



Eram in mașina cu Diana, Carla și Eric, noi in fata, copiii in spate.
Ascultam, după cum obișnuim deseori in masina, radio Rock FM.
Și, cum la Rock FM se la fel de foarte obișnuiește deseori :-) formația vocal-instrumentală Iris cânta un șlagăr nemuritor de-al lor.

 

La un moment dat, Diana o întreabă pe Carla: Carla, ce face bebe Eric?

 

La care Carla, se uita la el și revine, serioasă:

 

Vrea sa doarmă și doarme.

 

Mi-am adus aminte de o perla a Carlei de la 4 ani: "...toata lumea are prea multa treaba cateodata."

Eric cel mare

Asta e mezinul Eric.

In afara de niste galgaieli haioase, nu zice mare lucru, dar e simpatic foc si am simtit nevoia

sa il vada toata lumea.

Relativitatea timpului, descoperita de Carla

Ma intreaba Carla ieri: Tati, cum se numeste minutul ala mai mic?
Raman perplex, sa nu stiu eu ca exista mai multe tipuri de minute...totusi imi revin si zic: Secunda?
Carla: Da, da, secunda...
Am rasuflat usurat, nu m-am facut de ras in fata copilului.

 

Avem un copil nou.

Pe care il cheama Eric.

Eric seamana deocamdata cu Churchill.

Si cu Star Wars.

 

 

Bullterrierul si originile sale bullgaresti

Carla, vine la mine cu tableta: Tati, hai sa iti arat un caine urat...

Eu: Ia sa vedem...mda, e un Bull Terrier

Carla, mirata: E din Bulgaria?

Intrezaresc la orizont un caracter protestatar de mare anvergura

Costumul

Eu: Carla, trebuie sa plec...

Ea: Unde pleci?

Eu: La cumpărături

Ea: și ce cumperi?

Eu (cu gândul ca o sa am un an incarcat): As vrea sa-mi iau un costum

Ea (după un moment de gândire): Tati, e Haloween?

Oameni mari, oameni mici

Carla, sfatoasa, se uita la mine si zice, convinsa de adevarul vorbelor sale:
"Dacă ai picioare așa mari înseamnă ca ai mai multe oase".

Mustele

   Carla, cãtre noi: Voi stiƫi ce fac muştele pe caca?

   Ana (un picuƫ miratã): Ce, Carla?

   Carla (foarte serioasã): Se plimbã
   

Las-o balta

Carla trebuia sa doarma, nu dormise toata ziua.

 

Eu (vrajitor): Cine adoarme primul primește mâine o surpriza...

Carla (motaind): Las-o balta!

 

Eu: .... (mor de ras) ....

 

In 20 secunde Carluta mea dormea linistit.

 

 

Halloween, desigur...

Pupici dulci cu para

Ana vine acasa si o vede pe Carla care mananca o para zemoasa:
"Buna, Carli, imi dai si mie un pupic?"
Carla, plina de zeama toata, lingandu-se pe maini:
"Nu pot sa te pupez ca...m-am lingat pe maini..."

Yessss, blogul rezista, inca avem munitie...